Program
Ziua 1
Plecare Bucuresti
Ziua 2
Sosire Zanzibar
Transfer aeroport - hotel Zanzibar - Vei fi transferat de la aeroport catre hotelul ales.
Ziua 3
Zanzibar
Tur Stone Town & Plantatia de mirodenii - Vei face o vizita in orasul vechi din Stone Town, urmata de un tur pe una dintre plantatiile de mirodenii, pentru care Zanzibarul este celebru. Stone Town este un oras cu o istorie indelungata, un mix interesant de culturi. Regasim aici mostenirea de odinioara a sultanilor, culturile araba, africana si europeana, elemente ce sporesc farmecul unic al insulei. Vei vedea Catedrala Anglicana, vechea piata de sclavi, Palatul Sultanilor, vechiul fort arab si Parcul Forodhani. Te vei plimba prin piata locala de fructe si legume si vei admira arhitectura cladirilor si labirintul de stradute inguste.
Plantatia de mirodenii iti va rasfata simturile cu aromele sale: diverse tipuri de scortisoara, cuisoare, nucsoara si altele. Vei afla despre felul in care sunt folosite toate aceste condimente in bucataria swahili si vei degusta delicioase fructe exotice.
Ziua 4
Zanzibar - Saadani
Transfer hotel - aeroport Zanzibar - Vei fi transferat de la hotel catre aeroportul din Zanzibar.
Zbor Zanzibar - Saadani - Te vei imbarca pentru zborul spre Saadani (durata: 20 minute), operat cu avion de mici dimensiuni, astfel ca bagajul acceptat trebuie sa fie de maximum 15 kg/pasager.
Safari Parcul National Saadani - dupa amiaza - Vei incepe incursiunea in Parcul National Saadani cu un game drive dupa amiaza, cand arsita zilei se mai domoleste, iar animalele salbatice sunt mai active. Parcul are putin peste 1000 km patrati si se afla pe coasta Tanzaniei, in Regiunea Tanga, fiind declarat zona protejata in 2005. Vehiculele de safari sunt deschise, pentru o vizibilitate optima si o experienta unica. Vei explora zona Raului Wami, care strabate parcul, si unde poti vedea hipopotami, crocodili si multe specii de pasari. Fauna salbatica din zona include mai multe specii de antilope, gazele, zebre, lei, elefanti si bivoli africani. Vei ramane in parc pana la lasarea serii.
Ziua 5
Saadani
Safari cu barca Raul Wami - Raul Wami strabate Parcul National Saadani, oferind animalelor garantia apei tot timpul anului si reprezentand un veritabil sanctuar pentru variate tipuri de pasari, dar si pentru hipopotami si crocodili. Vei face o plimbare cu barca pentru a admira frumusetea acestui ecosistem. Cel mai probabil vei putea urmari berzele sau vulturii pescari zburand deasupra apei, in cautare de hrana.
Activitati in Parcul National Saadani - In timpul dupa amiezei te poti bucura de cateva ore relaxante la piscina, sau poti face o plimbare cu bicicleta pe plaja, Saadani fiind singurul parc national din Tanzania situat la tarmul Oceanului Indian. Daca vrei sa interactionezi cu localnicii si sa le cunosti stilul de viata poti opta pentru o vizita intr-un sat din apropiere, poti face un nou game drive in parc sau un "walking safari", adica o plimbare pe jos in natura, in compania unui ranger, pentru a fi in siguranta. Indiferent de activitatea la care decizi sa participi, ghizii si personalul de la lodge se vor asigura ca traiesti cele mai frumoase experiente.
Ziua 6
Saadani - Zanzibar
Safari matinal Parcul National Saadani - Vei pleca de la lodge la primele ore ale diminetii, cand sansele sa observi felinele africane sunt mai mari. Leii si leoparzii prefera sa vaneze dimineata si seara cand temperaturile nu sunt foarte ridicate. Vei servi micul dejun in parc, pentru a putea apoi continua explorarea imprejurimilor.
Zbor Saadani - Zanzibar - Te vei imbarca pentru zborul de retur in Zanzibar (durata: 20 minute, greutate bagaj maxim 15 kg/pasager).
Transfer aeroport - hotel Zanzibar - Vei fi transferat de la aeroport catre hotelul ales.
Zilele 7 - 8
Zanzibar
Zile libere Zanzibar - Vei avea cateva zile de relaxare pe plajele cu nisip alb si fin din Zanzibar. Te vei bucura de soare si plaja. La resort poti alege dintre excursiile optionale, de la o vizita in Stone Town - orasul vechi (orasul natal al celebrului Freddy Mercury), pana la excursii in insulele din rezervatiile marine, cu barci traditionale, pentru snorkeling sau doar pentru relaxare. Poti vizita o plantatie de mirodenii unde vei fi incantat de aromele acestora si poti achizitiona esenta de parfum de ylang-ylang, specific zonei.
Safari Blue - Vei urca la bordul unei ambarcatiuni traditionale din lemn, numita dhow si te vei bucura de frumusetea oceanului si a lumii subacvatice. Turul include trei opriri in timpul carora vei avea ocazia sa faci snorkeling si sa admiri coralii si multitudinea vietuitoarelor marine, sa te plimbi pe plaje salbatice si sa savurezi linistea si farmecul locurilor. La pranz vei servi o masa delicioasa pe superba insula Kwale.
Ziua 9
Zanzibar - Bucuresti