Vă invităm să petreceţi trecerea dintre ani într-o croazieră cu pensiune completă la bordul vasului de croazieră Costa Toscana. Veţi descoperi Dubaiul, cel mai spectaculos oraş al Golfului Persic, după care veți ajunge în Muscat pentru a descoperi misterele Orientului, veți continua spre Doha, care ţine să întreacă prin spectaculozitate celelalte rivale din zonă, după care veți ajunge în Abu Dhabi, unde se află cea mai mare moschee din Emiratele Arabe Unite. Veți trăi o experiență unică într-o lume plină de contraste, un mixt inedit între tradiții și concepte arhitecturale futuristice, într-un mănunchi de perle pe care le veţi descoperi în această croazieră. Rezervă acum și pregătește-te pentru o aventură fenomenDAL de Revelion!
Va invitam Vă invităm să descoperiți Croazieră de Revelion: Emiratele Unite - Oman - Qatar
Info insotitor: român şi ghizi locali
Obiective natura: Croazieră pe Golful Persic – priveliști spectaculoase din largul mării.
Deșertul din Dubai – excursie opțională cu dune bashing, cămile și sandboarding.
Coasta Omanului și Golful Arabiei – peisaje contrastante între mare și munți.
Obiective arta: Burj Khalifa – cea mai înaltă clădire din lume.
Marea Moschee Sheikh Zayed (Abu Dhabi) – una dintre cele mai impresionante moschei din lume.
Palatul Al Alam din Muscat – reședința sultanului Omanului.
Muzeul Național din Muscat – artă și istorie islamică premodernă.
Cartierul Pearl Qatar – insule artificiale și arhitectură modernă.
Muzeul Louvre Abu Dhabi – capodopere ale artei universale.
Obiective traditii: Revelion pe vasul de croazieră – petrecere de gală cu spectacole și muzică live.
Piețele tradiționale (Souk Waqif din Doha, bazarul de aur din Dubai).
Vizitarea Operei din Muscat, un simbol cultural impresionant.
Obiective distractii: Safari în deșert în Dubai – dune bashing, cămile și cină beduină.
Vizitarea Muzeului Viitorului din Dubai.
Plimbare cu abra în Dubai și explorarea bazarurilor de condimente și aur.
Spectacole, piscină, jacuzzi și club pe vasul de croazieră.
Info tarif:
3140 EURO / loc în cameră dublă și cabină interioară
(tarif cu toate taxele incluse, valabil pentru un grup de minim 16 turiști; pentru un grup mai mic, tariful se va recalcula)
Mese: Mic dejun: 2
Pensiune completa: 7
PROGRAMZiua 1. București – Dubai- Transport: Avion
- Descriere: Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 21:00 (în fața ghișeului de îmbarcare al companiei FlyDubai). Plecare cu compania FlyDubai, zbor FZ 1796 (23:05 / 06:00) spre Dubai, supranumit perla Emiratelor Arabe Unite, un oraş fascinant situat în Golful Persic, unul dintre cele şapte emirate. Arhitectura impunătoare şi cultura sofisticată fac din Dubai una dintre cele mai frumoase destinaţii turistice din lume
Ziua 2. Dubai – îmbarcare pe vasul de croazieră Costa Toscana- Masa: Dejun
- Cazare: Pensiune completă la bordul vasului
- Transport: Autocar
Vas de croaziera
- Obiective: Tur panoramic de Dubai:
Insula artificială Jumeirah Palm
Moscheea Jumeirah
Burj Khalifa
Muzeu al Dubaiului
- Descriere: Sosire la Dubai la ora 06:00. Împreună cu însoțitorul de grup și alături de ghidul local vom face un tur panoramic de oraş, în timpul căruia vom putea admira insula artificială Jumeirah Palm, una dintre cele trei insule artificiale care au extins ţărmul Dubaiului cu aprox. 520 km, Moscheea Jumeirah, una dintre cele mai frumoase şi grandioase moschei din Orientul Mijlociu, Burj Khalifa, cea mai înaltă clădire din lume, celebrele mall-uri, zona rezidenţială şi fascinantul Muzeu al Dubaiului, găzduit de cea mai veche clădire din oraş - fostul fort. Dejun la restaurant local. Transfer în portul din Dubai pentru îmbarcarea pe vasul de croazieră Costa Toscana, al companiei Costa Cruises. Vom porni într-o fascinantă croazieră în care vom avea ocazia să sărbătorim trecerea în Noul An și să admirăm frumuseţile câtorva orașe-port din Orientul Mijlociu. Seara ne vor aştepta diverse spectacole de teatru, animaţie şi muzică live. Cazare cu pensiune completă la bordul vasului.
Ziua 3. Dubai (Emiratele Arabe Unite)- Masa: Pensiune completă la bordul vasului
- Cazare: La bordul vasului de croazieră
- Optionale: Veți putea explora în continuare orașul Dubai achiziționând o excursie opțională de la bordul vasului de croazieră sau veți putea explora individual orașul
- Descriere: În această zi veți putea explora în continuare orașul Dubai achiziționând o excursie opțională de la bordul vasului de croazieră sau veți putea explora individual orașul, prilej de a urca în cea mai înaltă clădire din lume, Burj Khalifa, să luaţi prânzul la Burj al Arab, să vizitați Muzeul Viitorului sau să admirați Miracle Garden. Întoarcere la vas care va rămâne în port. Cazare cu pensiune completă la bordul vasului.
Ziua 4. Dubai (Emiratele Arabe Unite)- Masa: Pensiune completă la bordul vasului
- Cazare: La bordul vasului de croazieră
- Descriere: Dimineața veți putea explora individual Dubaiul până la ora 13:00 când vasul de croazieră va părăsi portul navigând spre Muscat. Seara ne vor aştepta diverse spectacole de teatru, animaţie şi muzică live. Cazare cu pensiune completă la bordul vasului.
Ziua 5. Muscat (Oman)- Masa: Pensiune completă la bordul vasului
- Cazare: La bordul vasului de croazieră
- Transport: Vas de croazieră
- Obiective: Tur panoramic organizat exclusiv pentru grupul Agentia noastra
- Descriere: Vasul va ancora la ora 08:00 la Muscat, capitala sultanatului Oman, care în traducere din limba arabă înseamnă „loc de acostare”, dat fiind faptul că este situată într-un port natural la Marea Arabiei, de-a lungul Golfului Oman, în imediata apropiere a Strâmtorii Hormuz, unde albastrul Oceanului Indian se întâlnește cu deșertul străbătut de beduini. Muscatul este unul dintre cele mai vechi orașe din Orientul Mijlociu, datând încă din sec. al II-lea. În antichitate a fost centrul comerțului cu tămâie dintre sudul Arabiei, Grecia, Roma și întreaga Mediterană, numit pe atunci Khour Rouri, pe care grecii l-au redenumit ulterior Muscat. Vom porni alături de ghidul local într-un tur panoramic organizat exclusiv pentru grupul Agentia noastra, prilej cu care vom vedea cum arhitectura modernă se împletește cu stilul tradițional al construcțiilor și de a descoperi cum un oraș modern coexistă în armonie cu legenda Reginei din Saba și a lui Sindbad Marinarul. În timpul turului vom avea ocazia de a admira frumoasele clădiri din cartierul ambasadelor, clădirea Operei (se poate vizita cu plata taxei de intrare la fața locului), cu o capacitate de 1100 locuri, construită în anul 2011 la ordinul sultanului Qaboos, pentru ca în final, să admirăm din exterior splendoarea palatului Al Alam, reşedinţa Sultanului Qaboos, flancat de forturile portugheze Mirani & Jalali construite în sec. al XVI-lea. Vom vizita Muzeul Național, cel mai mare muzeu din Sultanat, care găzduiește zeci de mii de artefacte și numeroase piese rare care prezintă arhitectura și cultura islamică premodernă a Omanului, precum și rolul său de jucător major în regiune. Vom vizita apoi Marea Moschee din Muscat, inaugurată de Sultanul Omanului în anul 2001, una dintre cele mai mari din lume care poate adăposti în același timp 20.000 de credincioși. În interiorul moscheei vom admira celebrul candelabru adus din Germania și covorul de rugăciune, comandat și lucrat în Iran, al doilea ca mărime din lume. Întoarcere la vasul de croazieră care va părăsi portul la ora 19:00. Cazare cu pensiune completă la bordul vasului.
Ziua 6. Navigare- Masa: Pensiune completă la bordul vasului
- Cazare: La bordul vasului de croazieră
- Transport: Vas de croazieră
- Descriere: Ultima zi a anului o vom petrece navigând. Vom fi invitați să participăm la nenumărate activități și jocuri ce vor avea loc pe puntea superioară, să ne bucurăm de soare și de gama variată de servicii la bordul vasului de croazieră. Seara veți putea asista la un spectacol, veți putea asculta muzică live sau veți putea dansa la discotecă. La bordul unui vas de croazieră, mai ales sub briza mării, nu aveţi cum să vă plictisiţi niciodată! La mulți ani 2026!
Ziua 7. Doha (Qatar)- Masa: Pensiune completă la bordul vasului
- Cazare: La bordul vasului de croazieră
- Transport: Vas de croazieră
- Obiective: Tur panoramic organizat exclusiv pentru grupul Agentia noastra
- Descriere: Vasul va ancora la ora 07:00 în Doha, capitala Qatarului, situată pe malul golfului Persic, una dintre destinațiile cele mai căutate pentru festivaluri, evenimente, dar și pentru cumpărături. Vom porni alături de ghidul local într-un tur panoramic organizat exclusiv pentru grupul Agentia noastra, al celui mai populat oraș din Qatar care ne așteaptă cu un amestec de zgârie-nori moderni și souk-uri pitorești. Doha este situată pe coasta central-estică a peninsulei Qatar, la doar 500 de km de cele mai cunoscute orașe ale Emiratelor Arabe Unite vecine: Abu Dhabi și Dubai. Spre deosebire de acesta din urmă, Doha nu este o destinație turistică faimoasă, dar oferă câteva atracții interesante și un orizont strălucitor care se schimbă constant. Vom vedea Moscheea Phanar, recent construită, un exemplu de arhitectură islamică, cu minaretul în spirală, care este perfect egal din orice unghi ai privi. Vom vedea celebrele piețe arabe Souk Waqif și Gold Souk și vom descoperi parte din misterul Orientului Mijlociu plin de culori, arome, mici magazine tipice conduse numai de bărbați, țesături și rochii tradiționale. În continuarea turului vom vedea complexul rezidențial ultraluxos Pearl Qatar, creat în golful Arabiei pe o distanță de 32 km pe mai multe insule artificiale construite la doar 350 m de țărm, care este o copie a celebrului proiect „The Palm” din Dubai. Întoarcere la vasul de croazieră care va părăsi portul la ora 17:00. Cazare cu pensiune completă la bordul vasului
Ziua 8. Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite)- Masa: Pensiune completă la bordul vasului
- Cazare: La bordul vasului de croazieră
- Transport: Vas de croazieră
- Obiective: Tur panoramic organizat exclusiv pentru grupul Agentia noastra
- Descriere: Vasul de croazieră va ajunge la ora 06:30 în Abu Dhabi, capitala Emiratelor Arabe Unite, care până în urmă cu 40 de ani era un mic sat de pescari, dar odată cu descoperirea depozitelor mari de petrol, a cunoscut o dezvoltare rapidă, devenind în prezent o metropolă cosmopolită, care îmbină cu succes rolul de capitală a statului, cu cel de capitală de emirat. Vom porni alături de ghidul local într-un tur panoramic organizat exclusiv pentru grupul Agentia noastra, în Abu Dhabi, care ne va oferi posibilitatea de a cunoaşte istoria şi cultura acestui stat. Vom vizita Marea Moschee Sheikh Zayed, cea mai mare din Emirate, fondată de Sheikh Zayed bin Sultan Al Nahyan, în interiorul căreia se află cel mai mare covor din lume, cu o suprafață de 5627 m2 şi cel mai mare candelabru, cu un diametru de 10 m. Vom continua cu un tur panoramic pe Corniche Road unde vom putea vedea clădirile rezidenţiale și de business spectaculoase, vom admira imaginea palatelor emirilor, Palatul Prezidenţial, hotelul palat „Palatul Emiratelor”. După-amiază, vom vizita Insula Saadyat, situată la o distanță de 500 m față de țărm, aceasta fiind un proiect mixt, comercial, rezidențial și de agrement, în curs de dezvoltare, care promite să devină centrul cultural din Abu Dhabi, găzduind cea mai mare concentrație de obiective culturale din lume, precum Muzeul Național Zayed, Louvre Abu Dhabi și Guggenheim Abu Dhabi, toate proiectate de laureați ai Premiului Pritzker. Vasul va părăsi portul în jurul orei 23:00, navigând spre Dubai. Cazare cu pensiune completă la bordul vasului.
Ziua 9. Dubai (Emiratele Arabe Unite)- Masa: Mic dejun
- Cazare: În Dubai la hotel 4*
- Transport: Autocar
- Descriere: Vasul va sosi în portul din Dubai în jurul orei 08:00. După formalitățile de debarcare, ne vom întâlni cu ghidul local pentru a explora partea veche a orașului unde vom avea ocazia de a petrece puţin timp în piaţa materialelor textile sau de a face o plimbare pe canal cu „abra”, vestitul taxi local pe apă, spre bazarurile de condimente şi de aur. Transfer pentru cazare în Dubai la hotel 4*.
Ziua 10. Dubai (Emiratele Arabe Unite)- Masa: Mic dejun
- Cazare: În Dubai la hotel 4*
- Optionale: Opțional puteți experimenta aventura cu un safari în deșert: dune bashing, plimbare cu cămila și sandboarding. Seara, opțional cină tradițională în corturi beduine și spectacol cu dansuri orientale.
- Descriere: Mic dejun. Timp liber pentru vizite individuale și ultimele cumpărături. Opțional puteți experimenta aventura cu un safari în deșert: dune bashing, plimbare cu cămila și sandboarding. Seara, opțional cină tradițională în corturi beduine și spectacol cu dansuri orientale. Cazare în Dubai la hotel 4*.
Ziua 11. Dubai (Emiratele Arabe Unite) – București- Transport: Avion
- Descriere: Transfer la aeroportul din Dubai pentru plecarea spre București cu compania FlyDubai, zbor FZ 1709 (03:30 / 07:00).