Vă invităm într-un periplu Sud-American, care va începe magic în acordurile tangoului argentinian „Caminito” în Buenos Aires, va continua cu Uruguay, în Montevideo și enigmaticul oraș Colonia del Sacramento, cu spectaculoasele Cascade Iguassu și se va termina în cea mai frumoasă metropolă din lume, Rio de Janeiro, străjuită de statuia lui Iisus de pe muntele Corcovado, una dintre cele şapte minuni ale lumii moderne.
Circuit de grup cu însoţitor al Agentiei noastre prin Argentina – Uruguay – Brazilia
Va invitam Vă invităm să descoperiţi mai multe detalii despre circuitul: Argentina – Uruguay – Brazilia
Info insotitor: român şi ghizi locali
Obiective natura: Parcul 3 Februarie, Delta del Tigre, Râul Rio de la Plata, partea braziliană şi partea argentiniană a cascadelor Iguassu, Muntele Corcovado, Golful Guanabara, Parcul Flamenco, Golful Botafogo, Dealul Sugar Loaf, plajele Ipanema, Vidigal, Leblon şi Copacabana, Insulele Tropicale
Obiective arta: Buenos Aires cu Cartierele Palermo şi Recoleta, Teatrul Colon, Plaza de Mayo, Primăria Cabildo, Catedrala Metropolitană, Clădirea Guvernului “Casa Rosada”, Sediul Congresului Naţional, cartierele Montserrat, San Nicolas, San Telmo şi La Boca, Biserica Iglesia Matriz Rio din Colonia del Sacramento, Montevideo, Rio de Janeiro cu Statuia Mântuitorului Iisus Hristos, Catedrala San Sebastian, Biserica Candelaria, Mănăstirea Sao Bento, Piața Praca XV, Palatul Imperial, Arcul Lapa, Biblioteca Naţională, Teatrul Municipal, Muzeul de Artă, Maracana, Sambadrome, Palatul Guanabara, Petropolis cu Muzeul Imperial, Catedrala Sao Pedro de Alcantara, Palatul de Cristal
Obiective traditii: Excursie în pampasul argentinian cu spectacol, cină cu spectacol de tango argentinian la restaurantul “La Ventana”
Obiective distractii: Zbor cu elicopterul deasupra cascadei Iguassu, plimbare cu un trenuleţ special prin pădurea tropicală Tijuca, urcare cu telecabina din Praia Vermelha către Muntele Urca
Info tarif:
3380 EURO / loc în cameră dublă; Supliment single: 620 EURO
tarif cu toate taxele incluse, valabil pentru un grup minim de 20 turişti; pt. 15-19 turişti, tariful se va majora cu 140 euro/pers.
Nr minim de turisti: 20
Ghizi: Însotitor al Agentiei noastre
Ghizi locali
Mese: Mic dejun: 11
Dejun: 3
PROGRAMZiua 1. București – Paris – Buenos Aires- Masa: În avion
- Cazare: Hotel Broadway Suites 4* (sau similar 4*)
- Transport: Avion
- Descriere: ÎÎntâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 04:00 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Air France). Plecare spre Paris cu compania Air France, zbor AF 1089 (06:20 / 08:40), de unde se va pleca cu zborul AF 412 (10:35 / 20:25) spre Buenos Aires, capitala şi cel mai mare oraş din Argentina, care este în acelaşi timp a doua cea mai mare zonă metropolitană din America de Sud, după Sao Paulo, localizat pe malul vestic al estuarului Rio de la Plata, pe coasta de sud-est a continentului sud-american. Transfer şi cazare la Hotel Broadway Suites 4* (sau similar 4*).
Ziua 2. Buenos Aires – Delta del Tigre – Buenos Aires- Masa: Mic dejun, dejun
- Cazare: Hotel Broadway Suites 4* (sau similar 4*)
- Transport: Avion, autocar
- Obiective: Tur panoramic în Buenos Aires
Cartierele Palermo şi Recoleta
Parcul 3 Februarie
Teatrul Colon
Plaza de Mayo
Primăria Cabildo
Catedrala Metropolitană
Clădirea Guvernului “Casa Rosada”
Sediul Congresului Naţional
Cartierele Montserrat, San Nicolas, San Telmo
Cartierul La Boca
Delta del Tigre
- Descriere: Mic dejun. Tur panoramic în Buenos Aires, capitala Argentinei, care va începe cu cartierele Palermo şi Recoleta, caracterizate de bulevarde mari, grădini imense, locuinţe şi clădiri luxoase. În cartierul Palermo se află cel mai mare parc din Buenos Aires, Parcul 3 Februarie întins pe o suprafaţă de 3 km2, care îmbină armonios lacuri, sculpturi şi monumente. Ne vom îndrepta apoi spre cartierul La Racoleta, care demonstrează că Buenos Aires este „Parisul Americii Latine”, cartier în care se află şi cimitirul unde este înmormântată celebra Evita Peron. Turul panoramic va continua cu Teatrul Colon, inaugurat în anul 1908 (intrarea nu este inclusă) şi Bulevardul 9 Iulie, unul dintre cele mai mari bulevarde din lume. Vom vedea apoi Plaza de Mayo, locul desfăşurării celor mai importante evenimente ale istoriei argentiniene, Primăria Cabildo, Catedrala Metropolitană în adiacenţa căreia se află şi casa arhiepiscopului de Buenos Aires, Clădirea Guvernului „Casa Rosada”, Sediul Congresului Naţional, o clădire spectaculoasă cu o suprafaţă de 9.000 m2, realizată de către arhitectul Victor Meano. Vom vizita în continuare cartierele Montserrat, San Nicolas, San Telmo, cu clădiri albe cu balcoane din fier forjat şi La Boca, cartier italian cu faimoasa stradă care a dat numele celebrului tango Caminito, inspirat din viaţa cartierului. Dejun la un restaurant local. După amiaza vom avea ocazia de a ne bucura de o excursie în Delta del Tigre, unde vom afla mai multe amănunte legate de cultura localnicilor. De asemenea, vom admira arhitectura unică a caselor elegante construite pe insulițele sale, inclusiv casa-muzeu a președintelui Sarmiento și ne vom bucura de peisajul celor 3 brațe ale râului Parana, pe care vom naviga. Seara, opţional, cină cu spectacol de tango argentinian la un restaurant local. Cazare la Hotel Broadway Suites 4* (sau similar 4*).
Ziua 3. Buenos Aires – Pampas – Buenos Aires- Masa: Mic dejun, dejun
- Cazare: Hotel Broadway Suites 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Excursie în pampasul argentinian, cu spectacol
- Descriere: Mic dejun. Excursie de o zi la o „haciendă”, o fermă tipic argentiniană cu dejun inclus, prilej de a descoperi muzica şi dansurile tradiţionale, participând la un adevărat festival Gaucho. La petrecerea de bun venit vom fi serviţi cu „empanadas” şi vin argentinian, iar mai târziu cu un barbeque delicios, preparat în stil argentinian. Vom fi martorii unui spectacol folcloric cu muzică şi dansuri, după care vom avea prilejul de a admira aptitudinile de călăreţi ale „gauchos”. Întoarcere la Buenos Aires pentru cazare la Hotel Broadway Suites 4* (sau similar 4*).
Ziua 4. Buenos Aires – Montevideo- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Dazzler Montevideo 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar, ferry-boat
- Obiective: Montevideo:
partea veche a oraşului
Piaţa Constituţiei cu Catedrala Matriz
Paetonal Sarandi
Teatrul Solis
Piaţa Independenţei
principala stradă comercială 18 Iulie
Clădirea Congresului
Meadow
Monumentul Diligenței
Parcul Bătăliei
Obeliscul
Monumentul Vagonului
stadionul de fotbal
zona rezidenţială Carrasco’s
- Descriere: Mic dejun. Transfer în port pentru îmbarcare pe ferry-boat-ul spre Montevideo. După aprox. 3 ore de navigare, vom ajunge în capitala Uruguayului, numită şi „Elveţia Sud-Americii”. Tur panoramic de oraș, care va include partea veche a oraşului, Piaţa Constituţiei cu Catedrala Matriz, cea mai veche clădire publică din oraş, Paetonal Sarandi, stradă pitorească colonială cu diverse magazine de suveniruri şi restaurante, Teatrul Solis, Piaţa Independenţei cu Monumentul Artigas (Erou Naţional), principala stradă comercială 18 Iulie, Clădirea Congresului, Meadow, faimoasa grădină de trandafiri şi Monumentul Diligenței. Turul va continua cu Parcul Bătăliei, Obeliscul, Monumentul Vagonului, stadionul de fotbal, unde s-a organizat primul campionat de fotbal în anul 1930, zona rezidenţială Carrasco’s şi cu trecerea în revistă a plajelor ce „înlănţuie” oraşul. Cazare la Hotel Dazzler Montevideo 4* (sau similar 4*).
Ziua 5. Montevideo – Colonia del Sacramento – Buenos Aires- Masa: Mic dejun, dejun
- Cazare: Hotel Broadway Suites 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar, ferry-boat
- Optionale: Tur panoramic Colonia del Sacramento
- Descriere: Mic dejun. Deplasare spre Colonia del Sacramento, cel mai vechi oraș al Uruguay-ului, situat pe Râul Rio de la Plata, cunoscut datorită centrului său istoric, care face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO din anul 1995. Colonia del Sacramento a fost fondat în anul 1680 de soldații portughezi, însă la scurt timp a fost cucerit de forțele spaniole și ulterior disputat de mai multe ori între aceștia. În centrul vechi încă se păstrează numeroase clădiri coloniale, precum Iglesia Matriz, cea mai veche biserică din Uruguay. Unele dintre aceste clădiri sunt adevărate palate, iar altele sunt locuințe mai simple ale artizanilor și negustorilor. Alături de ghidul local vom admira principalele obiective turistice din oraș și ne vom plimba pe străduțele pietruite pline de farmec. Dejun la un restaurant local. Transfer în port pentru îmbarcare pe ferry-boat-ul către Buenos Aires și cazare la Hotel Broadway Suites 4* (sau similar 4*).
Ziua 6. Buenos Aires – Iguassu Falls- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Viale Cataratas 4* (sau similar 4*)
- Transport: Avion, autocar
- Obiective: Partea argentiniană a cascadelor Iguassu
- Descriere: Mic dejun. Transfer la aeroport pentru plecarea spre Iguassu, oraş situat la graniţa cu Argentina şi Paraguay, renumit datorită cascadelor spectaculoase. Cascadele Iguassu şi-au primit numele din limba băştinaşilor Guarani, denumire ce se poate traduce prin „apă mare”. Mare este însă un cuvânt mic pentru a descrie grandoarea acestor cascade care te fac să te simţi insignifiant în comparaţie cu forţa pe care o degajă. Iguassu este de fapt o serie de 275 de cascade ce se întinde pe o distanţă de aproape 3 km şi care, într-o perioadă normală din an, are debitul de 1800 m3 de apă pe secundă. Volumul de apă al cascadei depăşeşte în medie 10 milioane de litri pe secundă, iar în anumite perioade din sezonul ploios, Iguassu devine cea mai mare cascadă din lume, ca debit de apă, fiind întrecută doar la media anuală de Cascada Niagara. Este într-adevăr o minune a naturii şi de aceea în anul 1986 UNESCO a adăugat întreaga zonă a cascadelor pe lista Patrimoniului Mondial. În continuarea zilei vom participa la o excursie în partea argentiniană a cataractelor Iguazu, care combină întreaga esenţă a Parcului Naţional Iguazu, atât prin spectacolul de neegalat al cascadelor San Martin şi Gargata do Diablo, în traducere Gâtlejul Diavolului, cea mai înaltă parte a cascadei, cât şi prin aventura în sine a traseului. Accesul dinspre partea argentiniană este facilitat de trenul ecologic al pădurii tropicale, care ne va duce la diferite pasarele. Dintre toate cascadele Iguazu, La Gargata do Diablo este cea mai impresionantă şi demarcă graniţă dintre Argentina şi Brazilia. Cazare la Hotel Viale Cataratas 4* (sau similar 4*).
Ziua 7. Iguassu Falls- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Viale Cataratas 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Partea braziliană a cascadelor Iguassu
- Optionale: Zbor cu elicopterul deasupra cascadei Iguassu
vizită la Barajul Itaipu și Parcul de Păsări
- Descriere: Mic dejun. Dimineața vom vizita partea braziliană a cataractelor, intrând în Parcul Naţional (UNESCO), străbătând un drum spectaculos de aprox. 1 km, prin pădurea tropicală, pe cărări şi poduri printre cascade, până vom ajunge în punctul cel mai apropiat de marea cădere de apă. Vom reveni cu liftul la drumul principal, pentru a evita efortul şi întoarcerea pe acelaşi drum. Opţional, zbor de agrement cu elicopterul, pentru o vedere panoramică unică atât asupra părţii braziliene, cât şi a celei argentiniene ale cascadei Iguassu. După amiază opțional vizită la Barajul Itaipu, al doilea cel mai mare baraj hidroelectric din lume (depășit în anul 2012 de barajul Trei Chei din China), unde veți putea vedea cea mai mare hidrocentrală în funcțiune de pe glob, 12.600 MW, construită în parteneriat cu Paraguayul pe Râul Parana, pentru al cărei proiect a fost necesară inundarea unei mari părți a junglei care făcea parte din Parcul Național. Considerată ca fiind una dintre cele „7 minuni ale lumii moderne”, Itaipu poate asigura întregul necesar de energie electrică al Paraguayului și al Braziliei de Sud. Se va face de asemenea și o oprire la Parcul de Păsări. Cazare la Hotel Viale Cataratas 4* (sau similar 4*).
Ziua 8. Iguassu Falls – Rio de Janeiro- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Windsor Plaza 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar, avion
- Descriere: Mic dejun. Dimineața timp liber pentru plimbări și activități individuale. Transfer la aeroport pentru plecarea spre Rio de Janeiro și cazare la Hotel Windsor Plaza 4* (sau similar 4*).
Ziua 9. Rio de Janeiro – Corcovado Mountain – Sugar Loaf- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Windsor Plaza 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Muntele Corcovado
Plimbare cu trenuleţul prin Tijuca
Statuia Mântuitorului Iisus Hristos
Sugar Loaf
Plimbare cu telecabina din Praia Vermelha către Muntele Urca
- Descriere: Mic dejun. Excursie pentru a vizita Corcovado Mountain. Ascensiunea pe Corcovado va începe printr-o plimbare cu un trenuleţ special prin pădurea tropicală Tijuca, către simbolul incontestabil al oraşului, renumita statuie a Mântuitorului Iisus Hristos. Monumentul a fost recent selecţionat ca făcând parte dintre cele 7 minuni ale lumii moderne. De pe platforma situată la 710 m deasupra nivelului mării, vom admira priveliştea spectaculoasă pe care o oferă Rio de Janeiro, oraşul Niteroi care se află vis-a-vis, dincolo de Golful Guanabara, Dealul Sugar Loaf, Laguna Rodrigo de Freitas, Oceanul Atlantic şi plajele din sudul oraşului. În continuarea zilei vom vizita Sugar Loaf. Vom lua telecabina din Praia Vermelha către Muntele Urca: telecabina va face oprire la Morro da Urca, unde este un punct de belvedere către Golful Botafogo şi apoi la o altitudine de 400 m deasupra nivelului mării în vârful dealului Sugar Loaf, denumit astfel datorită asemănării cu o căpăţână de sfeclă de zahăr, de unde vom avea o altă privelişte minunată asupra oraşului şi a Golfului Guanabara. Cazare la Hotel Windsor Plaza 4* (sau similar 4*).
Ziua 10. Rio de Janeiro- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Windsor Plaza 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Optionale: Insulele Tropicale
- Descriere: Mic dejun. Zi liberă la dispoziţie pentru activități individuale sau opţional, excursie de 1 zi cu dejun inclus în Insulele Tropicale. Vă veţi deplasa spre satul pescăresc Itacuruca, trecând pe lângă numeroase plantaţii de bananieri, de unde vă veţi îmbarca pe un vaporaş complet echipat pentru o croazieră în apele de culoarea smaraldului ale Golfului Sepetiba, împânzit cu peste 300 de insule sălbatice, acoperite cu o vegetaţie luxuriantă densă. Prima oprire va fi pe Insula Jaguanum, după care veți naviga spre Insula Jardim, Plaja Grande, Plaja Maria Ruça şi Plaja Aguas Lindas. Veţi avea în timpul croazierei timp liber pentru plajă, înot şi relaxare. Întoarcere pe ţărm şi transfer pentru cazare la Hotel Windsor Plaza 4* (sau similar 4*).
Ziua 11. Rio de Janeiro- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Windsor Plaza 4* (sau similar 4*)
- Optionale: Excursie Petropolis
- Descriere: Mic dejun. Zi liberă la dispoziţie pentru activități individuale sau opţional, excursie de 1 zi cu dejun inclus la Petropolis. Orașul de munte este considerat ca unul dintre cele mai importante orașe istorice din Brazilia, unde se refugia adesea curtea imperială când coasta devenea prea fierbinte și mohorâtă. Prima vizită va fi la Muzeul Imperial, odată casa de vară a Împăratului Pedro al II-lea. Acolo veți putea vedea multe artefacte importante ale familiei imperiale, precum bijuteriile și coroana de diamant a împăratului. Ghidul local vă va povesti diverse amănunte legate de istoria imperiului brazilian și de viața de zi cu zi a familiei imperiale. În continuare veți vedea Catedrala Sao Pedro de Alcantara, o minunată clădire gotică, care este de fapt mausoleul familiei imperiale și veți vizita Palatul de Cristal, locul de întâlnire al familiei imperiale, construit în Franța într-o variantă preturnată din fontă și care astăzi găzduiește diverse evenimente, concerte sau piese de teatru. Cazare la Hotel Windsor Plaza 4* (sau similar 4*).
Ziua 12. Rio de Janeiro – Paris- Masa: Mic dejun, în avion
- Transport: Autocar, avion
- Obiective: Tur panoramic Rio de Janeiro:
Golful Guanabara
Parcul Flamenco
Catedrala San Sebastian
Biserica Candelaria
Piața Praca XV
Palatul Imperial
Arcul Lapa
Biblioteca Naţională
Teatrul Municipal
Muzeul de Artă
Maracana
Sambadromo
Palatul Guanabara
Plajele Ipanema, Vidigal, Leblon și Copacabana
- Descriere: Mic dejun. Dimineața, timp liber pentru plimbări și ultimele cumpărături. Camerele vor putea fi păstrate până la ora check-out-ului (ora 12:00). În continuarea zilei vom urca pe Sugar Loaf și vom lua telecabina din Praia Vermelha către Muntele Urca: telecabina va face oprire la Morro da Urca, unde este un punct de belvedere către Golful Botafogo şi apoi la o altitudine de 400 m deasupra nivelului mării în vârful dealului Sugar Loaf, denumit astfel datorită asemănării cu o căpăţână de sfeclă de zahăr, de unde vom avea o altă privelişte minunată asupra oraşului şi a Golfului Guanabara. Transfer la aeroport pentru plecarea spre Paris cu compania Air France, zbor AF 485 (20:30 / 11:40).
Ziua 13. Paris – Bucureşti- Masa: În avion
- Transport: Avion
- Descriere: Sosire la Paris la ora 11:40, de unde se va pleca spre Bucureşti cu zborul AF 1088 (18:15 / 22:05).