Aţi auzit uneori remarca „e un tărâm de basm”, ca referire la diversele colţişoare minunate ale planetei noastre, însă puţini dintre noi au avut ocazia să vadă cu ochii lor un loc care nu este un tărâm de poveste, ci chiar o poveste în sine… Vă propunem o poveste, una chinezească, cu cele mai uimitoare minuni ale naturii, locuri care au inspirat poeţi şi pictori dar şi scenarişti contemporani de film. Vă veţi întâlni cu urşii Panda, veţi pluti pe maiestosul fluviu Albastru, Yangtze, veţi admira „pădurea de piatră” de la Shilin, veţi intra pe „Drumul Ceaiului” în Yunnan, spaţiu de poveste cu cele mai multe minorităţi etnice, veţi poposi în vechiul oraş Lijiang declarat Patrimoniu Mondial UNESCO, veţi recunoaşte în Parcul Naţional Zhangjiajie unele cadre naturale folosite în superproducția cinematografică Avatar şi vă veţi încheia povestea chinezească în Shanghai, „Perla Orientului”.
Circuit de grup cu însoţitor al Agentiei noastre prin Poveste Chinezească
Va invitam Vă invităm să descoperiţi mai multe detalii despre circuitul: Poveste Chinezească
Info insotitor: român și ghizi locali
Obiective natura: Parcul Colibei Poetului Du Fu din Chengdu, Pădurea de Piatră Shilin: Stâncile Silueta Ashimei, Sani, Cântecul lui Shi Ba Xiang, Vârful Lotusului, Tulpina Cerului, Vârful Spadei şi Chemarea Depărtării, Lacul Erhai, Drumul Ceaiului, Parcul Dragonului Negru, Muntele Înzăpezit al Dragonului de Jad şi Vârful Shanzidou, Râul Yangtze, regiunea celor Trei Defileuri cu Defileul Qutang, Peretele de Cretă, Scara Meng Liang, Stânca Călugărului Spânzurat Defileul Wuxia şi Defileul Xiling, Parcul Naţional Zhangjiajie cu Muntele Hallelujah, Observatorul Mihuntai, Podul din Cer, Muntele Tianzishan, Piscul Yubi, Parcul Helong, Piscul Liuqige, Piscul Jinbianxi şi Piscul Muzifeng.
Obiective arta: Mănăstirea Wenshu Yuan din Chengdu, cele 3 pagode budiste din Dali, Xizhou, Muzeul Dongba şi Muzeul minorităţii Naxi din Lijiang, Frescele templului Baisha, Templul Baisha, pagodele din Fengdu şi Barajul Sanxia.
Obiective traditii: Degustarea ceaiului
Obiective distractii: Centrul de Cercetări şi Reproducere a Urşilor Panda gigant, croazieră pe Lacul Erhai, urcare cu telecabina pe Muntele Înzăpezit, croazieră pe Yangtze, plimbare cu barca pe Râul Shennong, întâlnire cu munţii din “Avatar”, urcare cu telecabina din Huangshizhai.
Info tarif:
3690 EURO / loc în cameră dublă; Supliment single: 620 EURO
tarif valabil pentru un grup maxim de 20 turişti; pt. 15-19 turişti, tariful se va majora cu 95 euro/pers.
Nr minim de turisti: 20
Ghizi: Însotitor al Agentiei noastre
Ghizi locali
Mese: Mic dejun: 13
Dejun: 13
Cină: 9
PROGRAMZiua 1. Bucureşti – Doha- Masa: În avion
- Transport: Avion
- Descriere: Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 15:00 (în fața ghişeului de îmbarcare al companiei Qatar Airways). Plecare spre Doha cu compania Qatar Airways, zbor QR 222 (17:30 / 22:00).
Ziua 2. Doha – Chengdu- Masa: Cină
- Cazare: Hotel Tianfu Liya 4* (sau similar 4*)
- Transport: Avion
Autocar
- Descriere: Din Doha se va pleca spre Chengdu cu zborul QR 860 (02:20 / 14:55). Sosire în capitala provinciei Sichuan din sud-vestul Chinei, Chengdu, oraşul hibiscusului, floarea simbol a oraşului. Vorbind însă despre simboluri, oraşul a devenit la rândul său un simbol al dezvoltării economice din sud-vestul Chinei, putându-se mândri cu cea mai mare clădire din lume, Global Center, finalizată în anul 2013. Cină la un restaurant local şi cazare la Hotel Tianfu Liya 4* (sau similar 4*).
Ziua 4. Chengdu – Kunming- Masa: Mic dejun, dejun, cină
- Cazare: Hotel Uchoice 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
Avion
- Obiective: Centrul Urşilor Panda gigant
Parcul Colibei Poetului Du Fu
Mănăstirea Wenshu Yuan
- Descriere: Mic dejun. Dimineaţa vom vizita Centrul de Cercetări şi Reproducere a Urşilor Panda gigant, locul în care specia aflată în pericol de dispariţie a fost salvată, o uimitoare oază de linişte, un sanctuar în care naturaliştii au recreat cât mai fidel posibil condiţiile naturale în care trăiau „ursuleţii”. Vom vizita apoi Parcul Colibei Poetului Du Fu, (712 - 770 î.e.n.), unul dintre cei mai importanţi poeţi chinezi din timpul dinastiei Tang, urmată de o plimbare prin pitorescul cartier vechi. După dejun vom vizita Mănăstirea Wenshu Yuan, care adăposteşte cel mai bine păstrat templu budist din regiune, unde vom putea admira o impresionantă colecţie de picturi şi caligrafii, sutre străvechi şi un număr impresionant de statui ale lui Buddha, confecţionate din cele mai diverse materiale. Transfer la aeroport pentru zborul spre Kunming, numit oraşul primăverii eterne datorită climatului blând şi al florilor pline de culoare. Capitala provinciei Yunnan, situată în sud-vestul Chinei, la graniţa cu Vietnam, Laos şi Myanmar, are o istorie de peste 2.400 de ani, fiind în prezent un important centru politic, economic şi cultural. Oraşul are un număr impresionant de muzee, galerii, universităţi şi temple, printre care unul din timpul dinastiei Ming. Oraşul fascinează prin alăturarea dintre vechi şi nou şi nu rareori vom fi surprinşi de faptul că o casă veche din lemn stă încă în imediata vecinătate a unui zgârie-nori. Kunming, fosta poartă a Drumului Mătăsii, are de asemenea o frumoasă şi foarte bogată grădină botanică. Transfer pentru cină, după care ne vom caza la Hotel Uchoice 4* (sau similar 4*).
Ziua 5. Kunming – Shilin – Kunming- Masa: Mic dejun, dejun
- Cazare: Hotel Uchoice 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Pădurea de Piatră Shilin:
Silueta Ashimei
Sani
Cântecul lui Shi Ba Xiang
Vârful Lotusului
Tulpina Cerului
Vârful Spadei
Chemarea Depărtării
un sat al minorităţii Yi
- Descriere: Mic dejun. În această zi vom face o excursie de neuitat, la aprox. 85 km depărtare de Kunming, unde mii de stânci înalte străpung pământul pe o suprafaţă de aprox. 400 km2, pentru a forma ceea ce localnicii numesc Shilin, adică Pădurea de Piatră, care pe vremea Dinastiei Ming era cunoscută drept „întâia minune a lumii”, în prezent declarată Patrimoniu Mondial UNESCO. Geologic, formaţiunile bizare care variază din punct de vedere al formei şi al înălţimii, au fost modelate în calcar, de ploaie şi de vânt în urmă cu peste 270 milioane de ani, drept pentru care există şi un număr însemnat de peşteri pline de stalactite, stalagmite, stâlpi şi iazuri cu apă. Printre stâncile cele mai faimoase se numără Silueta Ashimei - personaj de legendă pentru populaţia locală, Sani, Cântecul lui Shi Ba Xiang, Vârful Lotusului, Tulpina Cerului, Vârful Spadei, Chemarea Depărtării, ale căror poveşti le vom afla de la ghizii locali. Multe legende au izvorât de-a lungul timpului din imaginaţia locuitorilor Sani, cea mai frecventă vorbind despre strămoşii acestui neam şi motivul pentru care au ales să se retragă în acest mediu aparent ostil. Dejun în timpul vizitelor, apoi vom vizita un sat al minorităţii Yi, una dintre cele 56 de minorităţi ale Chinei. În continuarea zilei ne vom întoarce în Kunming, unde vom admira arcada Golden Horse, arcada Jade Rooster și ne vom putea plimba pe strada pietonală. Transfer pentru cazare la Hotel Uchoice 4* (sau similar 4*).
Ziua 6. Kunming – Drumul Ceaiului – Yunnan – Dali- Masa: Mic dejun, dejun
- Cazare: Hotel Landspace 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Lacul Erhai
Drumul Ceaiului
Dali cu cele 3 pagode budiste
- Descriere: Mic dejun. Plecare spre Dali, oraş din timpul dinastiei Ming, una dintre porţile aflate pe Drumul Mătăsii, aşezat într-o zonă de o rară frumuseţe, între argintiul munţilor Cangshan cu vârfuri de 3.500 m înălţime şi Lacul Erhai, de culoarea jadului. Pe parcurs vom vizita oraşul vechi Yunnan, aflat pe vechiul drum al ceaiului, la fel de cunoscut în vremurile străvechi ca Drumul Mătăsii. Ceaiul a fost descoperit de Împăratul Shennong în anul 2737 î.Hr. în timp ce bea dintr-un vas cu apă fierbinte la umbra unui copac, când, câteva frunze i-au căzut în vas. Drumul Ceaiului, care lega provincia Yunnan cu platourile Tibetane, era esenţial pentru locuitorii Tibetului, ceaiul fiind singura sursă de vitamine a acestora. Sosire la Dali, unde vom vizita cele 3 pagode budiste, dintre care cea mai înaltă, Qianxun, cu o înălţime de aprox. 70 m, este una dintre minunile arhitectonice ale Chinei dinastiei Tang, asemănătoare Pagodei Gâştei Sălbatice din Xian. În pagodă au fost descoperite statui ale lui Buddha din aur, argint, lemn şi cristal precum şi peste 600 de ierburi folosite în scopuri medicinale. Dejun în timpul vizitelor. Timp liber pentru plimbare în oraşul vechi. Cazare în Dali la Hotel Landspace 4* (sau similar 4*).
Ziua 7. Dali – Xizhou – Lijiang- Masa: Mic dejun, dejun
- Cazare: Hotel Wangfu 4* (sau similar 4*)
- Transport: Vas de croazieră
Autocar
- Obiective: Croazieră pe Lacul Erhai
Xizhou
- Descriere: Mic dejun. Dimineaţa vom face o croazieră pe Lacul Erhai, după care vom vizita Xizhou, care în traducere înseamnă prefectura fericită, un sat cu aprox. 2.500 de rezidenţi care îşi păstrează aparența tradiţională, ocupându-se cu agricultura şi bucurându-se de o viaţă liniştită. Mai mult de 100 de locuinţe din Xizhou sunt trecute în patrimoniul cultural, caracteristic fiind echilibrul între simplitatea şi eleganța detaliilor. Dejun în timpul vizitelor. Plecare spre Lijiang, cel mai bine păstrat oraş antic din China, declarat Patrimoniu Mondial UNESCO în anul 1997. Oraşul vechi păstrează culoarea locală, clădirile de aici fiind chintesenţa moştenirii culturale a regiunii. Cazare la Hotel Wangfu 4* (sau similar 4*).
Ziua 8. Lijiang- Masa: Mic dejun, dejun
- Cazare: Hotel Wangfu 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
Avion
- Obiective: Muntele Înzăpezit al Dragonului de Jad
Vârful Shanzidou
Valea Lunii Albastre
Spectacolul „Impression Lijiang”
- Descriere: Mic dejun. Vom începe ziua cu o plimbare prin Parcul Dragonului Negru, înconjurat de coline înalte, care apără suprafaţa apelor de vânturile de munte, o întruchipare a liniştii şi echilibrului, caracteristicile chinezeşti tradiţionale. Vom vizita în continuare Muzeul Dongba, al minorităţii Naxi care trăieşte lângă munţi, descendentă din nomazii tibetani, având multe lucruri comune cu aceştia, la ei întâlnindu-se şi astăzi puternice urme de matriarhat. Zeitatea lor supremă este Sanduo, protector al tuturor celor care au viaţă, care este reprezentat îmbrăcat în alb, călărind un cal tot alb. Religia lor, Dongba, în traducere inteligent, reprezintă un amestec animist în care omul şi natura sunt pe jumătate fraţi, cu acelaşi tată, dar cu mame diferite. Peisajele muntoase ale zonei vor fi completate de spectaculosul Munte Înzăpezit al Dragonului de Jad, care, privit dinspre partea veche a orașului Lijiang, pare un dragon ieșit din nori. Regiunea este dominată de Vârful Shanzidou, cu înălțimea de 5600 m, cel mai înalt dintre cele 13 piscuri ale muntelui Dragonului de Jad. Pentru populația băștinașă Naxi, muntele este considerat a fi sfânt, iar în vechime, tinerii îndrăgostiți își sacrificau viața aici pentru a scăpa de căsătoriile aranjate. Vom urca cu telecabina până la Yunshanping, un platou pitoresc situat la poalele muntelui, pentru a admira peisajul spectaculos al zonei, după care vom face o plimbare prin Valea Lunii Albastre, cunoscută pentru apele sale cristaline și peisajele naturale uimitoare. Numele său provine de la culoarea albăstruie a apei, care reflectă cerul și munții înzăpeziți din jur, oferind priveliști unice și ocazii excelente pentru fotografii. Dejun în timpul vizitelor. Întoarcere în Lijiang unde vom avea timp liber pentru a explora orașul vechi, cu străduțele sale pitorești, magazinele pline de suveniruri și restaurantele cu delicii locale. Opțional putem asista la spectacolul de muzică și dans „Impression Lijiang”, o creație ce îmbină armonios muzica, dansul și poveștile tradiționale ale etniei Naxi și ale altor minorități din regiune. La acest spectacol participă peste 500 de artiști locali, iar reprezentațiile includ costume tradiționale, muzică live și dansuri elaborate. Cazare în Lijiang la Hotel Wangfu 4* (sau similar 4*).
Ziua 9. Lijiang – Chongqing – Croazieră de 5* pe Râul Yangtze- Masa: Mic dejun, dejun, cină
- Cazare: Vasul Yangtze Gold (sau similar)
- Transport: Autocar
Avion
Vas de croazieră
- Obiective: Tur panoramic Chongqing
Croazieră pe Yangtze
- Descriere: Mic dejun. Transfer la aeroport pentru zborul spre Chongqing, oraş cu o populaţie de aprox. 12 milioane de locuitori, al treilea oraş al Chinei după numărul de locuitori, după Shanghai şi Beijing, locul în care Râul Jialing întâlneşte Fluviul Yangtze, al treilea ca debit din lume, după fluviile Amazon şi Congo. Fluviul Yangtze, leagănul civilizaţiei chineze, este un izvor neîntrerupt de mituri şi legende, care străbate peste 6.000 de km de pe platourile înalte ale Tibetului până în apropiere de Shanghai, unde se varsă în Marea Chinei de Est. Fluviul are mai multe denumiri, chinezii numindu-l Yangtze - Fluviul Albastru când se referă exclusiv la cursul inferior al apei, în timp ce fluviul în totalitatea sa se numeşte Chang Jiang - Fluviul Lung. Alte sectoare ale cursului, poartă denumiri locale precum: Moron Us He, Tongtian He, Jinsha Jiang, iar în Tibet, fluviul este denumit Dri-chu - Râul Femelei Iac. Împreună cu ghidul local, vom face turul panoramic al orașului Chongqing, printre altele vom admira Monumentul Libertății și Hongya Cave, un exemplu remarcabil de arhitectură tradițională combinată cu dezvoltarea urbană modernă. Dejun pe parcursul vizitelor. În continuarea zilei vom vizita Ciqikou, un oraș istoric care se traduce prin „Orașul Porțelanului”, deoarece era cunoscut în trecut pentru producția de porțelan de calitate înaltă. Acesta păstrează atmosfera tradițională a unui oraș chinezesc din perioada dinastiilor antice, cu străduțe înguste, clădiri vechi din lemn și numeroase magazine care vând produse de artizanat, suveniruri și alimente tradiționale. De asemenea, orașul este renumit pentru templele sale, printre care Templul Baolun, construit în timpul dinastiei Ming. Întoarcere în Chongqing și îmbarcare pe vasul Yangtze Gold (sau similar), pentru a porni într-o croazieră mirifică pe Râul Yangtze. Cină și cazare la bordul vasului.
Ziua 10. Croazieră de 5* pe Râul Yangtze: Chongqing – Fengdu- Masa: Mic dejun, dejun, cină
- Cazare: Vasul Yangtze Gold (sau similar)
- Transport: Vas de croazieră
- Obiective: Pagodele din Fengdu
- Descriere: Mic dejun la bord. Croaziera pe cel mai lung fluviu din China şi din Asia, al treilea din lume, după Nil şi Amazon, ne va oferi prilejul unic de a admira peisajele spectaculoase ale Chinei, comori culturale, oraşe minunate, temple, pagode şi situri arheologice vechi de mii de ani, care uneori nu pot fi văzute altfel. Croaziera este o ocazie de relaxare şi răsfăţ la bordul vaporului de lux, prilej de a admira priveliştile care se succed de-a lungul malurilor. Vasul va opri la Fengdu, unde vom vizita aşa numitul oraş al fantomelor, lucru datorat cultului fantomelor şi al vieţii de după moarte pe care locuitorii îl aveau în trecut. Pensiune completă şi cazare pe vas.
Ziua 11. Croazieră de 5* pe Râul Yangtze: Defileele Qutang – Wuxia – Xiling- Masa: Mic dejun, dejun, cină
- Cazare: Vasul Yangtze Gold (sau similar)
- Transport: Vas de croazieră
- Obiective: Regiunea celor Trei Defileuri:
Defileul Qutang
Peretele de Cretă
Scara Meng Liang
Stânca Călugărului Spânzurat
Defileul Wu
Plimbare pe Râul Shennong
Defileul Xiling
Ecluza celor Trei Chei
- Descriere: Mic dejun la bord. Croaziera va continua prin regiunea celor Trei Defilee, regiune care merită denumirea de minune a lumii. Vom trece prin Defileul Qutang, cel mai scurt, cu o lungime de numai 8 km, însă cel mai înalt şi mai îngust dintre cele trei. Aici, printre pereţii de piatră cu înălţimi de 500 m, Yangtze, care are de obicei lăţimea unui lac, se îngustează brusc pe anumite porţiuni până la 78 m. Frumuseţea peisajelor e dată de înălţimea ameţitoare, de peste 1.200 m a pereţilor verticali de pe ambele maluri care strangulează valea într-un canion adânc şi îngust de 78 - 150 m, creând astfel un tablou unic. Străbătând defileul, vom avea prilejul de a afla tainele şi legendele unor locuri cu denumiri cel puţin ciudate, precum Peretele de Cretă, Scara Meng Liang, Stânca Călugărului Spânzurat etc.. Mergând în continuare în aval, vom trece prin Defileul Wu, cu o lungime de 40 km, unde priveliştea stâncilor, care se înalță spre cer până la o înățime de 900 m, este greu de descris în cuvinte. Vom face o plimbare inedită cu barca pe Râul Shennong, un afluent al fluviului Yangtze, urmând cursul râului care este flancat de pereţi de stâncă înalţi de zeci de metri, trecând prin locuri de o frumuseţe unică. Ne vom întoarce apoi pe vas pentru a continua croaziera care ne va purta prin cel de-al treilea şi cel mai lung defileu, Xiling, renumit pentru frumuseţea sa naturală. Seara vom naviga prin Ecluza celor Trei Chei. Pensiune completă şi cazare pe vas.
Ziua 12. Yichang – Rezervația Wuliangyuan – Parcul Național Zhangjiajie- Masa: Mic dejun, dejun, cină
- Cazare: Hotel Wuling Xin Tian di Choice 5* (sau similar 5*)
- Transport: Vas de croazieră
Autocar
- Obiective: Barajul Sanxia
Rezervația Wuliangyuan
- Descriere: Mic dejun la bord. În această dimineață ne vom despărţi de vasul de croazieră şi odată sosiţi la Yichang, vom debarca şi ne vom îndrepta spre cel mai mare baraj din lume, Barajul Sanxia, dat în folosinţă în anul 2006, cunoscut şi sub numele de Barajul Celor Trei Defilee. Hidrocentrala este cea mai mare şi cea mai controversată din lume, puterea energetică generată fiind de 18.400 MW, comparativ cu puterea potenţială hidro a României, care este de 15.000 MW. După această vizită vom pleca spre Rezervația Wuliangyuan, inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO deoarece adăposteşte o mulţime de plante rare, precum magnoliile roşii şi numeroase animale sălbatice, zona fiind arealul urşilor asiatici gigantici, leoparzilor marmoraţi, salamandrelor gigantice, caprelor de Himalaya şi a altor specii rare şi protejate. Dejun la un restaurant local. Traseul zilei ne va purta în continuarea zilei spre Parcul Naţional Zhangjiajie, inclus în anul 1992 pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, care se întinde pe o suprafaţă de peste 690 km2, împânzită de piscuri, coloane de piatră şi stânci ameţitoare acoperite de păduri în care vieţuiesc fazani aurii, maimuţe resus, căprioare, salamandre etc.. Transfer pentru cină, după care ne vom caza la Hotel Wuling Xin Tian di Choice 5* (sau similar 5*).
Ziua 13. Parcul Național Zhangjiajie- Masa: Mic dejun, dejun, cină
- Cazare: Hotel Wuling Xin Tian di Choice 5* (sau similar 5*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Parcul Naţional Zhangjiajie
Southern Sky Pillar
Muntele Hallelujah
Podul din Cer
Muntele Tianzishan
Piscul Yubi
Parcul Helong
- Descriere: Mic dejun. Plecare spre marea întâlnire cu munţii din „Avatar”, filmul lui James Cameron, cu cele mai mari încasări din istorie, film care a întrecut toate recordurile cinematografice anterioare. Sursă de inspiraţie a filmului, parcul naţional numără mai mult de 100 de platforme de observaţie, iar din faimosul lift de sticlă, cel mai înalt din China şi probabil din întreaga lume, vom avea imaginea unui tărâm fantastic, o pădure de stânci înalte de sute de metri, cu vegetaţie în vârf ca nişte uriaşi cu pomi şi tufe pe post de păr. Cea mai vizitată parte a parcului este Yuanjiajie, unde se găseşte Southern Sky Pillar - Coloana Sudică a Cerului, cea care a inspirat munţii plutitori din super-producția hollywoodiană. Vârfurile şi coloanele de piatră care au aproape aceeaşi înălţime, creează senzaţia unei platforme suspendate, peisaj pe care-l vom putea admira din punctul numit Mihuntai - Observatorul Încântării. Dintre cele peste 3.000 de coloane adesea acoperite cu pâlcuri de copaci, Coloana Sudică a Cerului care se găseşte la o altitudine de 1.074 m, a fost oficial redenumită Muntele Hallelujah, după denumirea muntelui plutitor de pe planeta Pandora din filmul amintit, devenind emblema geografică a parcului Yuanjiajie. Tot aici vom admira şi Podul din Cer, un pod natural cu o deschidere de 25 m, aflat la o înălţime de aprox. 357 m deasupra prăpastiei. După dejun vom continua explorarea parcului cu Muntele Tianzishan - Muntele Fiului Cerului, tradiţionalul epitet pentru împăratul Chinei, un munte unic, plin de grandoare, sălbăticie şi eleganță. Vârfurile înconjurate de ceţurile şi aburii care domină văile presărate cu cascade, păduri dese, lacuri, peşteri şi cursuri de apă, creează un peisaj de basm. Vom vizita în continuare Piscul Yubi şi Parcul Helong, singurul peisaj realizat de mâna omului în acest spaţiu natural, creat de Generalul Helong, fondatorul Armatei de Eliberare. Transfer pentru cină, după care ne vom caza la Hotel Wuling Xin Tian di Choice 5* (sau similar 5*).
Ziua 14. Parcul Național Zhangjiajie – Zhangjiajie – Shanghai- Masa: Mic dejun, dejun
- Cazare: Hotel Shanghai Baia Pagoda Ssaw 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
Avion
- Obiective: Parcul Naţional Zhangjajie:
urcare cu telecabina din Huangshizhai
Piscul Liuqige
Piscul Jinbianxi
Piscul Muzifeng
- Descriere: Mic dejun. Pentru a admira peisajul uluitor al pădurii de stânci zvelte din Parcul National Zhangjajie, vom urca cu telecabina din Huangshizhai - Fortăreaţa Pietrei Galbene sau Satul Leului Galben, prilej cu care ne vom apropia la câteva palme de fantasticile stânci de gresie, „strecurându-ne” astfel printre formaţiunile carstice uimitoare, cu forme ciudate care parcă ţâşnesc spre cer. Platforma pe care vom ajunge este locul de belvedere cel mai propice pentru a admira marele spectacol al stâncilor, dintre care se remarcă în mod special Pavilionul de pe Piscul Liuqige, Jinbianxi şi Piscul Muzifeng. Dejun în timpul vizitelor. Transfer la aeroportul din Zhangjiajie pentru zborul spre Shanghai. Sosire în cel mai mare oraş al Chinei cu deschidere la Marea Chinei de Est, pe Fluviul Huangpu. De Shanghai se leagă istoria Chinei moderne, fiind în prezent un oraş ultradezvoltat, cu bulevarde largi, străzi suspendate, clădiri monumentale şi peisaje urbane inedite. Întâlnire cu reprezentantul local și transfer pentru cazare în Shanghai la Hotel Shanghai Baia Pagoda Ssaw 4* (sau similar 4*).
Ziua 15. Shanghai- Masa: Mic dejun, dejun, cina
- Cazare: Hotel Shanghai Baia Pagoda Ssaw 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Obiective: promenada Bund
Templul Statuilor de Jad ale lui Buddha
stradă comercială Nanjing
- Descriere: Mic dejun. După binemeritata odihnă, vom pleca în jurul orei prânzului în explorarea Shanghai-ului, oraş cosmopolit de care se leagă istoria Chinei moderne, în prezent un oraş ultradezvoltat, cu bulevarde largi, străzi suspendate, clădiri monumentale şi peisaje urbane inedite. Vom vedea promenada Bund, care se întinde de-a lungul fluviului Huangpu pe mai mult de 1,6 km, străjuită de clădiri în stilul anilor ’30 și vom vizita Templul Statuilor de Jad ale lui Buddha, în care sunt expuse două dintre cele mai faimoase statui ale lui Buddha: una din jad alb, reprezentându-l în poziţie culcată şi una din jad verde în poziţie de meditaţie. Dejun pe parcursul vizitelor. În continuarea zilei vom face o plimbare în oraşul vechi, unde se află şi un impresionant centru comercial, urmată de o incursiune pe celebra stradă comercială Nanjing, unde veți putea asista la Ceremonialul Ceaiului într-una din renumitele ceainării de aici. Opțional, spectacol acrobatic în Shanghai. Cină la un restaurant local şi cazare la Hotel Shanghai Baia Pagoda Ssaw 4* (sau similar 4*).
Ziua 15. Shanghai- Masa: Mic dejun
- Transport: Autocar
- Obiective: Grădina Mandarinului Yu
cartierul Pudong
Shanghai Tower
- Optionale: Late check-out
Tur de oraș Shanghai
- Descriere: Mic dejun. Dimineața, timp liber pentru ultimele cumpărături. Vom continua turul panoramic de oraș cu Grădina Mandarinului Yu, construită de către un ofiţer chinez în sec. al XVI-lea, în stilul arhitectural al dinastiei Ming. Scopul acestei grădini, sugerat chiar de numele acesteia, Yu însemnând a face fericit, este de a induce o stare de linişte, de a crea plăcere vizitatorului care descoperă nenumărate pavilioane şi chioşcuri, precum şi mici curţi care răsar de o parte şi de alta a aleii cu statui sub forma unor dragoni, care şerpuieşte în interiorul grădinii. Apoi ne vom opri la cel mai mare Starbucks din lume, deschis în anul 2017, Shanghai Starbucks Reserve Roastery. După dejun vom vizita cartierul Pudong, care este şi centrul financiar al oraşului şi ai cărui zgârie-nori au devenit simbolul oraşului. Cei care sunt interesaţi pot urca, pentru o privelişte unică asupra oraşului, în Shanghai Tower, în prezent a doua cea mai înaltă clădire din lume, care măsoară 632 m înălţime. Cină la un restaurant local și transfer la aeroport.
Ziua 16. Shanghai – Doha – București- Masa: In avion
- Transport: Avion
- Descriere: Plecare spre Doha cu compania Qatar Airways, zbor QR 871 (00:35 / 04:50), de unde vom pleca spre Bucureşti cu zborul QR 221 (09:10 / 14:00).